Ingrediente:
1/2 kg ficat de vitel, porc sau pasare, 200 g ceapa, 100 g unt sau untdelemn, 1 varf de cutit de piper, ienibahar, nucsoara, sare.
Mod de preparare:
Ceapa taiata in felii subtiri se caleste in tot untul sau untdelemnul, circa 10 minute, la foc mic, pana cand devine lucioasa, amestecand din cand in cand, ca sa nu se arda. Se pun, apoi 2 linguri cu apa, ca sa se moaie mai bine ceapa si se fierbe la foc foarte mic, acoperita, inca 5-6 minute. Cand apa a scazut, se pun ficatul taiat in felii de 2 cm grosime si 4-5 cm lungime si contimendele; se inabusa sub capac circa 10 minute, intorcandu-se pe ambele parti. Ficatul nu se prajeste mai mult, deoarece se intareste. Cand este gata, se presara cu putina sare (dupa gust) si se serveste ca fel intai, sau asociat cu piure de cartofi si cu salate de cruditati sau cu muraturi, ca fel doi.